Ani grei de închisoare pentru crima care a şocat Clujul
- Scris de Alin Golban
- 07 Feb 2012, 22:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

După doar trei termene de judecată, Dumitru Pop, în vârstă de 22 de ani, şi Sergiu Marian, de 21 de ani, au fost condamnaţi la 18, respectiv 16 ani şi 8 luni de închisoare pentru crima din septembrie 2011. Atunci, rămăşiţele cadavrului ars al tânărului de 18 ani Andrei Kurthy au fost găsite de către un cioban în pădurea din satul Igriţia, comuna Corneşti. Anchetatorii au ajuns la cei doi după ce maşina cu care aceştia au transportat cadavrul, deşi nici unul nu are permis de conducere, a fost surprinsă de camerele de supraveghere dintr-o localitate aflată în apropierea locului în care a fost ars cadavrul. Potrivit anchetatorilor, cei doi tineri s-au încurcat în declaraţii la poliţie când au fost întrebaţi ce căutau în ziua crimei în acea zonă. În cele din urmă, Pop şi Marian şi-au recunoscut fapta şi au povestit ce s-a întâmplat.
Cei doi inculpaţi au spus că l-au omorât pe Andrei Kurthy din cauza unui conflict mai vechi. Dumitru Pop avea depusă o plângere la poliţie împotriva lui Kurthy pentru că acesta i-a spart un geam al maşinii şi l-a ameninţat cu bătaia. Potrivit rechizitoriului, cei doi inculpaţi l-au chemat pe Kurthy la domiciliul lui Sergiu Marian, de pe strada Aurel Vlaicu, sub pretextul că îi plătesc o datorie mai veche. Cu toate că părinţii lui Marian erau în apartament, victima a fost strangulată de Pop cu şireturile de la o pereche de adidaşi, după care a fost învelită într-o pătură şi ascunsă în beciul blocului. În cursul nopţii, cei doi au transportat cadavrul cu un autoturism în localitatea Igriţia, unde l-au incinerat cu ajutorul unei canistre de benzină. Audiaţi de anchetatori, părinţii lui Marian au spus că la momentul incidentului se uitau la televizor şi nu au auzit gălăgie în camera fiului lor.