UTCN îşi alege rectorul în Săptămâna Mare.

UTCN îşi alege rectorul în Săptămâna Mare.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) îşi va alege un nou rector în 12 aprilie, cu trei zile înainte de Paşti. Conform calendarului alegerilor de la UTCN, în 9 martie va avea loc primul tur de scrutin pentru alegerea membrilor în consiliile facultăţilor şi în Senatul universităţii.

În cazul în care vor exista candidaţi cu acelaşi număr de voturi sau vor rămâne locuri neocupate în cele două structuri de conducere, în 12 martie va avea loc turul doi al alegerilor. În perioada 26 martie - 2 aprilie se vor depune candidaturile pentru funcţia de rector, iar până în 11 aprilie vor avea loc întâlniri cu cadrele didactice şi dezbateri ale candidaţilor la acest statut. Primul tur de alegeri pentru noul rector al UTCN va avea loc în 12 aprilie, iar cel de-al doilea tur va avea loc în 19 aprilie. Documentele pentru validarea noului rector vor fi înaintate în data de 25 aprilie către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

 

 

Comenteaza