Accident rutier pe strada Fagului. Circulaţia e închisă FOTO / VIDEO

Accident rutier pe strada Fagului. Circulaţia e închisă FOTO / VIDEO
Un autotren şi o utilitară au fost implicate într-un accident produs acum câteva minute pe strada Fagului din Cluj-Napoca.

Circulaţia pe strada Fagului a fost paralizată de un accident petrecut în urmă cu puţin timp, între un autotren şi o utilitară. Traficul este direcţionat acum pe strada Aron Pumnul.

La faţa locului pompierii intervin cu două autospeciale şi un echipaj SMURD.

UPDATE 13.35 Şoferul autoutilitarei a fost încarcerat în habitaclu, dar nu a fost rănit, după ce tirul s-a izbit de maşină. "Noi am ajuns după consumarea faptului şi am ajutat la scoaterea lui din maşină. Norocul lui a fost că maşina a fost împinsă în gardul viu, care e mai flexibil", a spus şoferul altui tir care a ajuns la faţa locului imediat după impact.

UPDATE 13.45 Şoferul tirului a refuzat să ofere declaraţii.

UPDATE 13.55 După primele informaţii, tirul a rămas fără motorină, a derapat şi a lovit autoutilitara care urca pe strada Fagului în spatele lui, în aceeaşi direcţie de mers.

Etichete
Comenteaza