Ateliere de meşteşuguri pe bani europeni la Cluj

Ateliere de meşteşuguri pe bani europeni la Cluj
Un număr de 260 de persoane din mediul rural, din Ardealul de Nord, vor fi instruiţi profesional în cadrul unui proiect pentru dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale implementat de o asociaţie, o fundaţie şi o firmă.

Proiectul este finanţat din fonduri structurale europene şi se derulează în perioada aprilie 2012 - martie 2014. "În anul 2010 doar unul din doi locuitori apţi de muncă din mediul rural avea o ocupaţie, iar şomajul a afectat în mai mare măsură absolvenţii învăţământului mediu şi scăzut (sursa INS). În acest context, proiectul Fundaţiei World Vision România reprezintă o soluţie pentru stimularea şi echilibrarea dezvoltării economice locale şi deopotrivă pentru revitalizarea tradiţiei populare meşteşugăreşti, întrucât oferă populaţiei din mediul rural un program complet de dezvoltare profesională adaptat contextului local şi celui economic", arată organizatorii.


În prima fază a proiectului, beneficiarii vor urma cursuri de formare profesională în ţesut manual, artizanat textil şi antreprenoriat. Creşterea nivelului de instruire înseamnă mai multe şanse de ocupare profesională şi posibilitatea creşterii veniturilor.

Cea de-a doua componentă a proiectului vizează asigurarea sustenabilităţii şi sprijinirea demarării activităţilor independente în domeniu. World Vision România va înfiinţa în Dezmir un atelier-pilot de meşteşuguri având ca scop manufacturarea şi valorificarea produselor de artizanat, iar în Cluj - Napoca va fi constituit un centru de suport pentru meşteşugari. Trei asociaţii profesionale locale ale meşteşugarilor, o reţea de colaborare cu pensiunile rurale şi o platformă comercială online vor completa pachetul integrat de servicii destinate meşteşugarilor. Accesul la toate aceste servicii, precum şi la cursurile de calificare va fi gratuit, susţin organizatorii cursului - Fundaţia World Vision România, Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale şi Ascendo SRL.

Comenteaza