36 de incidente electorale la nivel naţional, până la ora 10
Între orele 7 şi 10 au fost înregistrate 36 de incidente electorale. Cele mai multe dintre acestea s-au înregistrat în mediul rural (72,22 la sută), fiind confirmate 20 din cele 36 reclamate.
Majoritatea sesizărilor, respectiv 83 la sută, s-au făcut la numărul unic de urgenţă 112.
Poliţiştii au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.600 de lei, toate în Timiş.
Două fapte penale s-a înregistrat în Dâmboviţa şi Galaţi, pentru mită electorală, respectiv impiedicarea execitării dreptului de vot - infracţiuni prevăzute de Legea 3/2000 privind desfăşurarea referendumului.
Pentru prevenirea tursimului electoral, poliţiştii, prin filtrele organizate, au verificat 240 de autovehicule, fiind legitimate 395 de persoane.
Următoarea raportare a MAI va avea loc la ora 14