Vasile Blaga: Mă bucur că se termină o acţiune ce a făcut mult rău României

Vasile Blaga: Mă bucur că se termină o acţiune ce a făcut mult rău României
Citirea hotărârii Curţii Constituţionale cu privire la invalidarea Referendumului în faţa Parlamentului încheie o acţiune care a dăunat României, a subliniat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

"Până la urmă s-au hotărât parlamentarii PSD să asigure cvorumul. Până la urmă au venit şi parlamentari din PNL şi mă bucur că astăzi se termină o acţiune politică care de două luni a făcut foarte mult rău României. Vedeţi, modul în care suntem în aceste zile apreciaţi de către Comisia Europeană, de către state puternice din lume...", a specificat Vasile Blaga, preşedintele PDL, citata de agerpres.ro.

Reprezentantul principalului partid de opoziţie a menţionat că redresarea României trebuie să aibă în vedere toţi românii, "şi cei trei milioane care sunt afară şi care de atâţia ani de zile trimit miliarde de euro în ţară şi care au contribuit la bunul mers al României şi cei 7,5 milioane care au votat şi cei 10 milioane care nu s-au prezentat la referendum".

Blaga a făcut un apel la respectarea statului de drept şi a instituţiilor statului.

Hotărârea Curţii Constituţionale, cu privire la invalidarea Referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, a fost citită marţi în plenul Parlamentului. În cadrul şedinţei a fost asigurat cvorumul, astfel că decizia CC urmează să fie transmisă la Monitorul Oficial, pentru publicare. Din acel moment preşedintele Traian Băsescu îşi reia official mandatul.

 

Comenteaza