10.000 de membri ai unui cult religios fac congrese la Cluj, în două weekenduri

10.000 de membri ai unui cult religios fac congrese la Cluj, în două weekenduri
Membrii unui cult religios neoprotestant din cinci judeţe din Ardeal se întrunesc la Cluj, în această săptămână, în cea mai mare sală privată de întruniri din judeţ.

„Martorii lui Iehova" din Cluj, Sălaj, Mureş, Alba şi Sibiu se întrunesc de vineri până duminică la sala de congrese din comuna Mihai Viteazu, în apropierea nodului de autostradă şii lângă Turda, pe tema unor pasaje din Biblie. În total în ţară au loc 15 astfel de congrese în acest an, în nouă oraşe.

Martorii lui Iehova din zona Clujului sunt organizaţi în 68 de grupuri, numite „congregaţii", iar la sala de congrese din comuna Mihai Viteazu vor asista, în acest weekend şi în weekendul din 22-24 iulie, aproximativ 10.000 de persoane, conform reprezentanţilor cultului.

3.000 dintre acestea se întrunesc la sfârşitul acestei săptămâni, iar în întreaga ţară este aşteptată o asistenţă de peste 44.000 de persoane. Intrarea este liberă la toate sesiunile congresului. Cultul a construit în imediata vecinătate a oraşului Turda o "Sală de congrese" cu o capacitate de 1.200 de locuri în incintă şi alte 4.000 de locuri într-un amfiteatru exterior.

În lume există peste 7,5 milioane de Martori ai lui Iehova.

 

Comenteaza