11 persoane, arestate în cazul exploatării ilegale de aur din galerii miniere din Apuseni

11 persoane, arestate în cazul exploatării ilegale de aur din galerii miniere din Apuseni
Unsprezece persoane din cele 16 reţinute după percheziţiile care au vizat exploatarea ilegală de aur din galerii miniere din Munţii Apuseni au fost arestate preventiv miercuri seară, iar ceilalţi cinci suspecţi, între care şi un nepot al edilului din Roşia Montană, au fost puşi sub control judiciar.

Tribunalul Alba a admis, miercuri seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 11 dintre cele 16 persoane reţinute în urma percheziţiilor făcute, marţi, în cazul exploatării ilegale de aur din galerii miniere şi halde din zona Roşia Montană din Munţii Apuseni. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost atacată cu recurs de suspecţi la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru celelalte cinci persoane reţinute în acest caz, între care şi unul dintre nepoţii primarului din Roşia Montană, procurorii au dispus în cursul zilei de miercuri măsura controlului judiciar.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, declara miercuri că 16 persoane din cele 45 audiate marţi seară au fost reţinute în dosarul privind exploatarea ilegală de aur din galerii miniere şi halde din zona Roşia Montană.

Surse judiciare declarau că printre persoanele reţinute se află şi unul dintre nepoţii primarului din Roşia Montană, Eugen Furdui (PNL).

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, consilierul judeţean Marin Cenuşe (PMP) şi un alt nepot al primarului din Roşia Montană, care au fost şi ei audiaţi marţi seară, nu au fost reţinuţi.

Poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă, 64 de percheziţii în Alba, Cluj, Bihor şi Mureş, la persoane bănuite de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt şi spălare de bani şi care ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare din Munţii Apuseni, prejudiciul în acest caz depăşind 600.000 de lei.

 

Comenteaza