Update Video Foto 4 turiști au MURIT, inclusiv un copil, după ce o barcă s-a răsturnat la Sulina, pe Dunăre / Șir de nereguli grave
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:09
- Eveniment
- Ascultă știrea

Luni, 28 iulie, pe litoralul Mării Negre a fost arborat steagul roșu, iar baia în mare interzisă din cauza valurilor mari. Se pare că și navigația era interzisă, valurile având 2-3 metri, totuși o tragedie a avut loc în zona Golfului Mosura, pe Canalul Sulina.
Luni, 28 iulie, a.c., în zona Golfului Mosura, Brațul Sulina, o ambarcațiune în care se aflau 14 persoane s-a răsturnat. Din nefericire 4 persoane au decedat în urma accidentului de pe Dunăre.
”În jurul orei 19 și 30 de minute, prin apel la numărul unic de urgență 112, dispeceratul ISU Tulcea a fost alertat despre faptul că în zona Golfului Mosura - Canalul Sulina s-a petrecut un incident naval în urma căruia mai multe persoane au ajuns în apă.
Către locul evenimentului au fost direcționate mai multe ambarcațiuni din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, Pichetului de Pompieri Crișan, Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și alertate forțe ale Gărzii de Coastă respectiv Poliția de Frontieră Tulcea aflate în zonă, Căpitănia Sulina și ARSVOM pentru recuperarea persoanelor și căutarea celor eventual dispărute.
De asemenea angrenate în misiunea de căutare salvare au fost și ambarcațiuni private aflate în acel moment în zona incidentului.
Din primele informații primite de la fața locului au fost găsite 6 persoane conștiente, iar alte 4 în stop cardio respirator pentru care, echipajele medicale ajunse la locul evenimentului, au început efectuarea manevrelor de resuscitare. Concomitent, au fost efectuate căutări și a altor persoane posibil dispărute întrucât, echipele de intervenție au primit informații că în ambarcațiune se aflau mai multe persoane declarate inițial.
Pe parcursul misiunii de căutare salvare au mai fost identificate încă patru persoane conștiente care au fost preluate și transportate alături de cele 6 identificate inițial la UPU Sulina pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate.
Din păcate, în urma efectuării manevrelor de resuscitare celor 4 persoane găsite în apă a fost declarat decesul. Din cele zece persoane salvate și transportate la UPU Sulina o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din mun. Tulcea, restul rămânând în localitate”, a informat ISU Tulcea, citează ZIUA de CONSTANȚA.
Misiunea de salvare a fost una complexă, desfășurată cu sprijinul ISU Tulcea, Gărzii de Coastă, ARSVOM, SAJ Tulcea, Căpităniei Tulcea și IPJ Tulcea – Poliția Transporturi. Mai mulți localnici au intervenit și ei cu ambarcațiuni proprii pentru a ajuta la salvarea victimelor.
Cauza preliminară a producerii accidentului ar fi condițiile meteo nefavorabile. Potrivit autorităților, ambarcațiunea s-a răsturnat în timpul unei furtuni puternice care s-a abătut brusc asupra zonei. Când vântul suflă cu putere dinspre larg, este hulă. Ancheta privind circumstanțele exacte ale tragediei este în curs, notează ct100.ro.
UPDATE: Șir de nereguli grave în accidentul mortal de la Sulina
Barca răsturnată luni la Sulina nu avea ce să caute pe furtună la vărsarea Dunării în Marea Neagră. Județul Tulcea s-a aflat luni, 28 iulie, sub Cod Galben vreme instabilă. Mai mult, barca era supra-aglomerată, în loc de 12 persoane în barcă au urcat 14. Din primele date, barca nici măcar nu era omlogată pentru transport persoane. Pilotul ambarcațiunii, un cadru militar, a supraviețuit, însă va fi anchetat pentru ucidere din culpă.
Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar
Autoritatea Navală Română a transmis în continuarea cercetărilor din cazul accidentului naval mortal de la Sulina că bărbatul care conducea ambarcațiunea în care se aflau cele 13 persoane este cadru militar. În aceste condiții ancheta a fost preluată de Parchetul Militar. Barcagiul a fost testat cu aparatul aaaalcooltest care a stabilit că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.
Imagini din dronă cu accidentul naval mortal din Sulina
Sursa video: Radu Rață