4.800 de lei amendă pentru şoferii care au parcat pe locurile persoanelor cu handicap

 4.800 de lei amendă pentru şoferii care au parcat pe locurile persoanelor cu handicap
Polițistii locali au desfășurat, în perioada 26-31 ianuarie, acțiuni privind ocuparea abuzivă a locurilor de parcare pentru persoanele cu dizabilități în următoarele zone: Piața Gării, str. I.L.Caragiale, str. Emil Isac, str. M. Eminescu, str. Inului, str. Năvodari.

Cu ocazia acestor verificări au fost aplicate următoarele sancțiuni contravenționale:

◦ 4 sancțiuni contravenționale pentru ocuparea abuzivă a locurilor rezervate cu destinație specială, conform HCL 61/2014, în valoare de 800 lei;
◦ 20 sancțiuni contravenționale pentru ocuparea locurilor de parcare adaptate, rezervate și semnalizate, pentu persoane cu handicap, conform Legii 448/2006, în valoare de 4000 lei;
◦ ca măsură tehnico-administrativă au fost ridicate 9 autovehicule, conform Legii 448/2006.

Astfel, în total au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de de 4800 lei.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare.

De asemenea, Poliția Locală atenționează că, potrivit Art. 40, alin.(5), litera b din HG nr. 268/2007, actualizată, conducătorii auto care beneficiază de cardul-legitimație pentru parcare pentru locurile special amenajate, au obligația să-l afișeze în partea din față a vehiculului, la loc vizibil. Polițiștii locali vor lua măsurile legale de sancționare, pentru cei care nu respectă prevederile legale în vigoare.

 

Etichete
Comenteaza