500 de copii cu deficit de atenţie la Cluj

500 de copii cu deficit de atenţie la Cluj

 

20% dintre copiii internaţi în ultimul an la Clinica de Psihiatrie Infantilă au simptome de deficit de atenţie (ADHD). “Până la 20% dintre pacienţii clinicii au simptome de ADHD. Am observat o creştere în ultimii ani a numărului de cazuri de ADHD şi de autism. Anual, avem în jur de 2.500 de internări”, a declarat Viorel Lupu, şeful clinicii.

 

Aproximativ 30 de medici de familie clujeni au participat ieri la un simpozion despre sindromul ADHD, unde doctori specialişti şi psihologi i-au învăţat cum să depisteze boala în rândul copiilor. “ADHD debutează înaintea vârstei de 7 ani şi are ca simptome deficitul de atenţie, hiperactivitatea şi impulsivitatea copiilor. Este o boală care se moşteneşte genetic”, spune Domnica Petrovai, psiholog la Centrul Naţional de Sănătate Mintală din Bucureşti.

Comenteaza