5.500 de oameni pleacă în octombrie de la Interne, spune ministrul Igaş

5.500 de oameni pleacă în octombrie de la Interne, spune ministrul Igaş
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, vineri, că 5.500 de angajaţi din structurile ministerului vor fi disponibilizaţi în luna octombrie, precizând că procesul de reorganizare a MAI "nu se va opri aici".

"Suntem în plin proces de reorganizare şi restructurare. Vor pleca în luna octombrie 5.500 de oameni din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi cu siguranţă procesul de reorganizare nu se va opri aici. În momentul de faţă nu discutăm despre alte disponibilizări. Parcurgem un traseu de restructurare, reorganizare şi modernizare al structurilor subordonate ministerului, avem următoarea etapă ceea ce înseamnă modernizarea Poliţiei Române, a Jandarmeriei, modernizarea tuturor structurilor din subordinea ministerului", a declarat, la Constanţa, Traian Igaş.

El a precizat că prin aceste restructurări vor fi afectate toate structurile MAI.

 

Comenteaza