89 de cercetători din România, în cele mai prestigioase universităţi din Europa, pe banii UE
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Iun 2011, 12:36
- Eveniment
- Ascultă știrea
Proiectul „Performanță şi excelență în cercetarea postdoctorală în domeniul ştiințelor economice din România", cofinanțat din Fondul Social European, a fost publicat anul rtcut de un consorţiu de patru universităţi - Universitatea din Reading (Marea Britanie), Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.
Proiectul are o valoare totală de peste 18 milioane de lei, covârşitoarea majoritate fiind o finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Obiectivul acestuia este crearea si structurarea unui model funcțional de scoala postdoctorală în știintele economice în Romania.
În cadrul proiectului, un număr de 89 de postdoctoranzi vor fi trimiși la cele mai importante universități din Uniunea Europeană, pentru o perioadă de mobilitate de trei luni.