A dormit mai multe zile lângă sora sa moartă FOTO/VIDEO

A dormit mai multe zile lângă sora sa moartă FOTO/VIDEO
Caz incredibil în municipiul Dej. O femeie de aproximativ 60 de ani a decedat în urma cu mai multe zile, iar fratele acesteia a dormit lângă cadavrul ei.

Poliţiştii dejeni au anchetat în această după-masă halucinanta poveste de pe strada Aurel Vlaicu. Femeia a fost găsită moartă de-abia astăzi, însă surse juridice au declarat pentru ziuadecj.ro că decesul a survenit în urmă cu mai multe zile.

Incredibil este faptul că fratele femeii a dormit lângă ea în tot acest timp, fără să anunţe autorităţile. De-abia astăzi, medicul de familie a constatat decesul. Mai multe echipaje de poliţie, dar şi medicii legişti de la Cluj-Napoca au efectuat cercetări la domiciliul celor doi fraţi.

Urmează ca autopsia să stabilească cauza morţii.

Etichete
Comenteaza