A făcut accident pe strada Lombului şi a dat bir cu fugiţii. Era băut

A făcut accident pe strada Lombului şi a dat bir cu fugiţii. Era băut
Un clujean a produs, ieri, un accident rutier pe strada Lombului, apoi a fugit de la locul faptei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Conform poliţiştilor, bărbatul era băut, iar maşina nu avea drept de circulaţie în România, fiind neasigurată.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Ieri, la ora 15, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca l-au depistat pe Lionel M. din Cluj-Napoca, care, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Lombului, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar. Acesta a părăsit locul accidentului soldat cu pagube materiale fiind imobilizat pe strada Partizanilor de către martori", se arată într-un comunicat remis presei de către IPJ Cluj.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că autovehiculul nu are drept de circulaţie în România, fiind neasigurat. De asemenea, şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .