Video Foto A fost festival la UNTOLD și pentru hoții de bijuterii / Săltați în Aeroportul Cluj, înainte de îmbarcarea spre Barcelona
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 07:42
- Eveniment
- Ascultă știrea

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a patru cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 30 și 46 de ani, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.
În perioada 7–10 august a.c., cu ocazia unui festival de muzică desfășurat în Cluj-Napoca, au fost înregistrate 16 sesizări privind furtul unor bijuterii. În acest context, polițiștii care acționau în zona festivalului au desfășurat activități informativ-operative pentru identificarea rapidă a persoanelor implicate.
Ca urmare a acestor demersuri, în seara zilei de 10 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale au depistat un bărbat de 44 de ani, cetățean străin, bănuit că ar fi comis mai multe dintre faptele semnalate. Continuând cercetările, s-a stabilit că acesta ar fi acționat împreună cu alte trei persoane. Astfel, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca au fost obținute informații relevante privind deplasările cu avionul a persoanei în cauză, inclusiv date care au confirmat că aceasta ar fi călătorit în România alături de celelalte trei persoane implicate.
În cursul zilei de 11 august a.c., trei persoane, o femeie de 30 de ani și doi bărbați de 46, respectiv 37 de ani, au fost depistate în terminalul aeroportului, în timp ce se pregăteau să efectueze controlul de securitate pentru îmbarcarea spre Barcelona. Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 7. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Transporturi Aeriene, pentru a se efectua controlul corporal și verificarea bagajelor.
Asupra acestora au fost descoperite mai multe bunuri, printre care 18 lănțișoare din metale prețioase ce prezentau urme de rupere, parfumuri, cartușe de țigarete, pachete de cafea, precum și alte bunuri. În urma probatoriului administrat, și față de cele trei persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Activitățile au fost sprijinite și de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, a transmis IPJ Cluj.