“A trebuit să reinventăm roţi” - amintiri despre primul TIFF

Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov şi Rik Vermeulen sunt muschetarii care s-au înhămat la transformarea unui eveniment cinematografic de provincie într-un megafestival de categoria A.

Regizorul Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, susţine că festivalul s-a născut pentru că... "lipsea". "Eu eram într-o perioadă foarte cu corăbiile înecate, pentru că film în România nu se făcea, eu terminasem facultatea în ‘95 şi până în 2000 nu s-a făcut film. Mă gândeam atunci ce e de făcut, fie plecam din ţară, fie rămâneam şi construiam ceva, şi de aia a apărut ideea de a face un festival de film cum trebuie, cum scrie la carte", a mărturisit Giurgiu.

Primul pas a fost să ia legătura cu Stefan Laudyn, directorul Festivalului de Film din Varşovia, care i-a oferit multe sfaturi şi informaţii despre cum se organizează un astfel de eveniment. "După un an în care am aflat cu ce se mănâncă festivalurile de film, l-am întrebat pe Mihai Chirilov dacă intră în proiect, am adunat o echipă, am început să căutăm bani, să scriem proiecte. A fost foarte romantic, pentru că eram o mână de oameni şi nimeni nu ştia la ce se înhamă. Credeau că sunt puţin nebun, nimeni nu avea încredere în mine, mai ales la Bucureşti. Ziceau că hai, dom'le, să-l ajutăm pe băiatul ăsta, că nici el nu ştie în ce se bagă!", îşi aminteşte Giurgiu. Directorul TIFF spune că atitudinea pozitivă a fost cea care a garantat succesul festivalului. Dacă la acea vreme toate socotelile se făceau cu creionul pe hârtie, după 10 ani există un soft care procesează toate informaţiile legate de festival. "Paradoxul e că eu îmi aduceam aminte că sălile erau destul de goale. Uitându-mă însă pe fotografiile de atunci, am constatat cu stupoare că sălile erau pline. Asta a fost o surpriză majoră", dezvăluie regizorul. Despre colaborarea cu municipalitatea clujeană de atunci, Giurgiu afirmă că aceasta a fost deschisă. "Gheorghe Funar a fost unul dintre sprijinitorii importanţi ai festivalului şi cred că a fost unul dintre puţinii vizionari care au avut încredere în festival. A venit la evenimentele noastre", a apreciat directorul TIFF.

Pentru Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, prima ediţie TIFF a fost cea mai bună dintre toate. "Astăzi, până şi cea mai impardonabilă gafă de atunci mi se pare simpatică. Toate ediţiile care au urmat mi se amestecă în minte, prima însă are un loc numai al ei, accesat instantaneu de puseurile nostalgiei", crede criticul de film. Primul "contact" cu ideea de festival i-a lăsat chiar şi un semn: o cicatrice. L-a cunoscut pe Tudor Giurgiu în toamna lui 2001. "Am ieşit împreună pe terasa Everest din Piaţa Română, mi-a povestit de proiect şi mi-a propus poziţia de director artistic. Am bătut palma, după care m-a lăsat cu maşina în faţa sediului revistei Cosmopolitan, la care colaboram în epocă. Când m-am dat jos din maşină, am intrat cu genunchiul într-un stâlp metalic de pe trotuar", îşi aminteşte Chirilov. Un alt lucru care îi aminteşte de începutul fenomenului devenit între timp TIFF este un tricou roz, cu Björk, cumpărat din Islanda, cu care a stârnit controverse la gala de deschidere. "Încă mai am tricoul, dar nici o cură de slăbire nu mă va readuce în postura de a-l putea îmbrăca la această a zecea ediţie", oftează directorul artistic al evenimentului. Primul catalog al festivalului a fost încropit în nopţi lungi, iar programul a fost schiţat, alături de Tudor Giurgiu, în cuşeta unui tren Bucureşti-Cluj, "cu pixul pe hârtie, modifi-cându-l la nesfârşit, deşi la vremea respectivă festivalul avea loc în doar două cinematografe". Criticul şi-o mai aminteşte pe Oana Pellea, membră a primului juriu TIFF, certându-l amical pentru "filmele întunecate din competiţie". "Michiduţă!", mi-a zis ea, "unde e speranţa?" dezvăluie Chirilov.

Rik Vermeulen, directorul executiv al festivalului, tocmai plănuia o călătorie prin România, împreună cu un prieten regizor, când a găsit în Screendaily, o revistă specializată de film din Marea Britanie, o informaţie despre festivalul din ţara lui Dracula. "Am ajuns în România în martie 2002, am condus până la Bucureşti, m-am întâlnit cu Tudor şi m-am alăturat echipei. Nu mi-a fost foarte clar care era rolul meu şi ce va fi acolo, dar am admirat şi am iubit creativitatea echipei şi încă mai simt asta", a declarat directorul. Olandezul din stafful TIFF este convins că era singura persoană puţin experimentată în organizarea unui asemenea eveniment din grupul iniţial. Spre deosebire de Festivalul de la Rotterdam, cu care a colaborat şi unde fiecare avea sarcina lui, la TIFF totul se discuta în cadrul echipei. "Într-adevăr, a trebuit să reinventăm roţi, am mers înainte inconştienţi că puteam cădea în diverse capcane, am învăţat din drum şi am făcut foarte multă improvizaţie, mai ales că aveam mijloace limitate", mărturiseşte Vermeulen. Directorul se arată şi acum, la fel ca la prima ediţie, uimit de publicul fantastic de la Cluj. "Au trăit aventura laolaltă cu noi şi am iubit asta. A fost o adevărată petrecere! Nimeni nu ar fi crezut atunci, la prima ediţie, că oraşul Cluj-Napoca s-ar putea transforma într-un oraş dinamic, că va avea cinematografe multiplex, pieţe renovate sau hoteluri de lux, ca să nu vorbesc de ceea ce s-a întâmplat în cinematografia românească!", apreciază olandezul.