A treia săptămână fără weekend pentru poliţişti

A treia săptămână fără weekend pentru poliţişti
Poliţiştii clujeni au fost mobilizaţi, pentru a treia oară consecutiv în cadrul acţiunii Riposta, dispusă la nivel naţional. Sindicaliştii îşi acuză şefii că vor să rezolve cam tot ce nu au reuşit să facă în cursul săptămânii.

Vineri a început la Cluj a treia acţiune din cadrul programului Riposta, de această dată misiunea poliţiştilor fiind combaterea evaziunii fiscale. Trei săptămâni la rând, oamenii legii au fost mobilizaţi pentru diverse acţiuni desfăşurate vineri, sâmbătă şi duminică. La sfârşitul săptămânii trecute, tema dată poliţiştilor a fost pe linie de ordine publică: razii în baruri, discoteci şi pe străzile oraşelor şi comunelor din judeţ.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la mobilizarea angajaţilor la fiecare sfârşit de săptămână, considerând că aceste acţiuni nu vor duce la rezultate notabile. "În perioada 25-27 ianuarie, conform planului de acţiune botezat sugestiv: RIPOSTA, Inspectoratul General al Poliţiei Române va mai tăia un sfârşit de săptămână din zilele libere cuvenite poliţiştilor. Se pare că este o iniţiativă a măreţului conducător şi strateg din fruntea Direcţiei de Investigare a Fraudelor (Claudiu Scarlatache, n. red.). Acestuia nu i-au ajuns cele două weekenduri consecutive în care poliţiştii, cu mic cu mare, de la Ordine publică şi de la celelalte compartimente, au fost în stradă. Acum, prelucrând, probabil, informaţii ultrafierbinţi, "strategul" zilei vrea să riposteze ceva în weekend şi să rezolve, atunci, cam tot ce nu a reuşit să facă în cursul săptămânii. Altfel, de ce atâta încrâncenare pe timpul necesar poliţiştilor pentru recuperarea capacităţii de muncă?", spun liderii sindicatului, într-un text publicat pe site-ul SNPPC.

Sindicaliştii atrag atenţia că la aceste acţiuni sunt mobilizaţi toţi poliţiştii, din cadrul tuturor compartimentelor, iar la începutul săptămânii aceştia vor trebui să îşi reia munca, fără a avea timpul necesar pentru odihnă. "Prin urmare, vom, asista, până duminică seara, la un excepţional eveniment poliţienesc de succes împotriva marilor evazionişti! Şi, vom putea număra, duminică seara, procente semnificative ale reducerii fenomenului infracţional din ţară? Ce mai! Urmează ore intense de: balamuc, tămbălău, hărmălaie, jurnalişti cocoţaţi pe maşini şi garduri, viscol şi poliţişti prin nămeţi", spun, cu ironie, liderii SNPPC.

Aceştia cred că în Poliţia Română se face risipă de resurse prin astfel de acţiuni "pompieristice". "Amintim strategilor şi planificatorilor de acţiuni poliţieneşti de acest fel că, în Uniunea Europeană (pe unde şefii s-au dat, cu toţii, în vizite de lucru), toate aceste acţiuni sunt cuantificate amănunţit, adică se numără contabiliceşte toate resursele folosite: litri de carburant, ore/agent, ore/ofiţer, muniţie consumată, echipamente pierdute/deteriorate, ore/canal transmisie de date, număr de câini deplasaţi şi folosiţi sau nu..., dar şi cât personal a fost mobilizat, inutil. (...) Imediat, la sfârşitul acţiunii, se face totalul consumurilor şi se pune în balanţă cu rezultatul concret. Dacă, după tot tărăboiul, s-a prins doar plevuşcă, atunci, cu tot respectul, strategul este promovat în stradă, la munca de bază, pentru training de specialitate", avertizează sindicaliştii.
Liderul SNPPC Cluj, Dorel Frenţ, spune că nemulţumirile poliţiştilor sunt justificate. "E normal să fie nemulţumiţi. E vorba de privaţiunile pe care le avem, în general vorbind. La fel se întâmplă şi cu zilele în care sunt sărbători legale, dar nu avem ce face, asta e munca de poliţist. Pentru zilele lucrate la sfârşit de săptămână, cum e în cazul acţiunii Riposta, trebuie să se dea zile libere, în compensaţie, în cursul săptămânii. Aşa cere legea", a declarat Frenţ.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Anca Bolba, a spus că acţiunea Riposta este dispusă de către IGPR. "Pentru această săptămână acţiunea începe azi (vineri, n. red.) şi va continua mâine şi poimâine. Vor fi mobilizate toate efectivele pe mai multe linii. Vom face cunoscute rezultatele pentru fiecare zi", a spus Bolba.Vinerea trecută, în cadrul acţiunii Riposta, poliţiştii clujeni au dat 200 de amenzi, au depistat 12 infracţiuni, au reţinut patru permise de conducere şi au retras trei certificate de înmatriculare.

 

 

Etichete
Comenteaza