A venit la şcoală cu calul VIDEO

A venit la şcoală cu calul VIDEO
O adolescentă de 15 ani din Cluj-Napoca a venit astăzi la şcoală cu... un cal! Evenimentul inedit a avut loc in cadrul zilelor Liceului Lucian Blaga, într-o paradă a animalelor. Dacă ceilalţi colegi ai fetei au venit la şoală cu căţei, iepuraşi, hamsteri sau papagali, Ana Muntean a adus un cal de competiţie, in valoare de cateva zeci de mii de euro. Frunosul exemplar a fost, de altfel, atracţia evenimentului.

Zilele Liceului Lucian Blaga au fost marcate astăzi prin două evenimente : elevii au facut o demostratie a talentului lor şi si-au prezentat animalele intr-o parada inedita.

E una dintre cele mai aşteptate zile ale anului şcolar. Activităţile continuă prin "Elevii au talent". Ceva deosebit de plăcut şi aşteptat cu emoţie de toţi elevii şi chiar şi de părinţi este parada animalelor.

Vedeta paradei animalelor a fost un cal care valorează câteva zeci de mii de euro.

Cel mai deosebit animal care a venit astăzi la Parada Animalelor de la Liceul Lucian Blaga este acest cal care se numeşte Giuvaier.

"M-a susţinut foarte mult tatăl meu, m-a împins de la spate şi am zis: <Bine, hai să vin>. Îl cheamă Giuvaier şi pentru mine e foarte valoros, fac de trei ani sportul ăsta, echitaţie, şi îl iubesc foarte mult", a precizat Ana Muntean, elevă la liceul amintit.

Anul trecut, Giuvaier şi Ana Muntean au obţinut la un concurs de echitaţie organizat la Sălicea locul cinci. Alţi copii şi-au adus şi ei animalele preferate la scoala.

Şerban Alexandru, elev - Am venit cu câinele meu Aki

Reporter - Câţi ani are? Ce rasă e?

Ş.A. - Are trei ani şi e labrador retriever auriu. E un căţel special.

R - L-ai învăţat să facă giumbuşlucuri?

Ş.A. Da, poate şezi, culcat, aştepţi, aport, mort.

Fie că au dansat, cântat sau au făcut exerciţii de magie, mai mulţi elevi le-au arătat colegilor şi profesorilor cât sunt de talentaţi.

Reporter: Cristina Pîrvu

Imagine: Lorant Ersek

 

Comenteaza