Accident cu parapanta în Apuseni: un bărbat rănit, transportat de urgență la spital în Cluj-Napoca

Accident cu parapanta în Apuseni: un bărbat rănit, transportat de urgență la spital în Cluj-Napoca
| Foto: Agerpres

Un bărbat a suferit răni serioase, duminică, după ce a căzut cu parapanta în zona montană a Apusenilor, în apropiere de localitatea Arieșeni, satul Păntești.

Incidentul a avut loc în timpul unui zbor recreativ, iar victima a necesitat intervenția de urgență a salvatorilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alexandru Crișan, la fața locului a fost trimis un echipaj SMURD din cadrul Stației de pompieri Câmpeni.

„La sosirea forțelor de intervenție, bărbatul prezenta o fractură la unul dintre membrele inferioare, fiind solicitat în sprijin și elicopterul SMURD de la Jibou”, a precizat acesta.

Rănitul a fost stabilizat la fața locului, apoi preluat de elicopterul SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca.

Comenteaza