Foto Accident cu patru mașini în Mănăștur. Unul dintre șoferi era beat

Accident cu patru mașini în Mănăștur. Unul dintre șoferi era beat
| Foto: Facebook / Info Trafic Jud. Cluj - Roxana Chira Istrate

În seara zilei de marți, 11 noiembrie, în jurul orei 19:00, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Plopilor, eveniment soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Cluj-Napoca, care intenționa să pătrundă pe strada Plopilor dinspre o alee laterală, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, tot din Cluj-Napoca.

În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani a fost proiectat în alte trei mașini aflate în staționare.

Testarea cu aparatul etilotest a arătat că șoferul de 47 de ani se afla sub influența alcoolului, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Traficul în zonă a fost puternic afectat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Comenteaza