Foto Accident cu patru victime pe un drum din Cluj. A intervenit descarcerarea

Un incident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, între localitățile Poieni și Ciucea.

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut între localitățile Poieni și Ciucea.

În accident a fost implicat un singur autoturism, ieșit în afara părții carosabile.

"Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar forțele noastre au găsit la fața locului doi bărbați și două femei. Cele două femei sunt evaluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean, urmând a se stabili dacă vor fi transportate la spital", a transmis ISU Cluj.

La o primă evaluare, cele două prezintă afecțiuni ușoare. Ulterior, acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

La misiune ia parte o autospecială cu modul de descarcerare.

 

Comenteaza