Accident grav, cu victime multiple şi un autovehicul răsturnat, în această dimineaţă
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Sep 2014, 09:07
- Eveniment
- Ascultă știrea
Accidentul s-a petrecut pe raza localităţii Feleacu, pe drumul care duce de la Cluj-Napoca la Turda. Potrivit primelor informaţii, sunt implicate trei autoturisme.
La faţa locului intervin două autospeciale de descarcerare, trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Cluj și un echipaj SMURD.
UPDATE: Potrivit purtătorului de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Simona Vîrci, "din primele verificări reiese că un conducător auto a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism, iar ulterior a fost proiectat într-un alt autoturism. În urma impactului, conducătorul auto şi două femei, dintr-un alt autovehicul, au fost grav răniţi şi au fost transportaţi la Unitatea Primire Urgenţe Cluj-Napoca, pentru a primi îngrijiri medicale".
UPDATE 2: Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a precizat că bărbatul care a rămas încarcerat se afla într-un autovehicul care, în urma impactului, s-a răsturnat. În maşinile implicate în accident se aflau şapte persoane. "Am intervenit pentru descarcerarea unui bărbat care se afla într-o maşină răsturnată. În autovehicule au fost şapte persoane, dintre care două au refuzat acordarea de îngrijiri medicale. Alte patru au fost transportate cu ambulanţa SAJ la spital, iar persoana descarcerată, mai grav rănită, a fost transportată cu echipajul SMURD", a declarat acesta.
UPDATE 3: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că, în urma accidentului, circulaţia s-a desfăşurat pe o bandă, alternativ, dirijată de polițiști, însă începând cu ora 09:00, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul.