Update Accident grav în județul Cluj: Un tânăr a murit, iar o altă victimă a fost transportată la spital / Elicopterul SMURD, la fața locului

Accident grav în județul Cluj: Un tânăr a murit, iar o altă victimă a fost transportată la spital / Elicopterul SMURD, la fața locului
| Foto: isu cluj

Un accident grav s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza Căianu Mic, comuna Căianu, județul Cluj. La fața locului au ajuns trei autospeciale cu modul de descarcerare și elicopterul SMURD.

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu și al Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza Căianu Mic, comuna Căianu.

La fața locului au ajuns trei autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ și elicopterul SMURD, din cadrul Punctului Aromedical Jibou.

"Pompierii au asigurat accesul către o persoană încarcerată într-unul dintre autoturismele avariate, acesta din urmă fiind răsturnat în afara părții carosabile. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, nu prezenta semnale vitale, astfel încât s-a impus extragerea de urgență și aplicarea imediată a manevrelor de resuscitare", a transmis ISU Cluj.

În acest moment manevrele de resuscitare sunt continuate sub coordonarea echipajului medical al elicopterului SMURD.

Vom reveni cu mai multe informații.

UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în urma unei coliziuni dintre un autotren și două autoturisme, circulația se desfășoară dirijat, alternativ, pe DN 16 Cluj-Napoca – Reghin, în zona localității Căianu Mic, județul Cluj. O persoană rănită urmează să fie preluată de un elicopter SMURD.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 19.30.

UPDATE 2: Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare. De asemenea, la locul accidentului un al doilea bărbat a primit primul ajutor calificat și a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate, conform ISU Cluj.

Comenteaza