News alert ACCIDENT grav la Jucu: Biciclist OMORÂT pe loc + 2 autoutilitare și un autoturism au fost avariate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:47
- Eveniment
- Ascultă știrea

Forțele ISU Cluj au intervenit vineri dimineața la un grav accident petrecut pe raza localității Jucu de Mijloc. Un biciclist și-a pierdut viața.
Un biciclist de aproximativ 50 de ani a fost omorât pe loc în dimineața de vineri, 12 septembrie, paramedicii clujeni, nereușind resuscitarea acestuia.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07.00, la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Jucu de Mijloc. A rezultat o singură victimă, fiind vorba despre un biciclist accidentat.
În momentul în care echipajele noastre au ajuns la fața locului, bărbatul era în stop cardio-respirator, fiind întreprinse manevre de resuscitare de către polițiștii trimiși la misiune.
Manevrele de resuscitare au fost preluate de către paramedici, respectiv echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, însă din păcate victima de aproximativ 50 de ani a fost declarată decedată. Totodată, în urma accidentului, două autoutilitare și un autoturism au fost ușor avariate.
La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul de terapie intensivă mobilă”, a transmis ISU Cluj.