Update Accident grav la Muntele Băișorii: mașină răsturnată într-o vale. Doi tineri răniți, transportați la spital

Accident grav la Muntele Băișorii: mașină răsturnată într-o vale. Doi tineri răniți, transportați la spital

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs în zona Muntele Băișorii, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-o vale.

Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Turda, evenimentul a fost semnalat în data de 9 mai, în jurul orei 12:30, printr-un apel eCall transmis automat de la vehicul.

La fața locului, echipajele de intervenție au găsit un autoturism răsturnat, în interiorul căruia se aflau două persoane — un tânăr de 21 de ani, aflat la volan, și un pasager de 20 de ani.

În urma impactului, pasagerul din dreapta față a rămas încarcerat, fiind extras de pompierii din cadrul ISU Cluj și predat echipajelor medicale. Cealaltă persoană a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea salvatorilor și a primit, de asemenea, îngrijiri medicale.

ISU Cluj a intervenit cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD. După acordarea primului ajutor, ambii tineri au fost transportați la o unitate medicală din Cluj-Napoca pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Conducătorul auto urmează să fie testat cu aparatul etilotest, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

UPDATE, 9 mai 2026, 16:08

"În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o concentrație de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind negativ. Totodată, la unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice", a transmis IPJ Cluj.  

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .