Accident în centrul Clujului, noaptea trecută: o femeie beată cu BMW a rănit 3 persoane FOTO / VIDEO

Accident în centrul Clujului, noaptea trecută: o femeie beată cu BMW a rănit 3 persoane FOTO / VIDEO
Accident grav aseară în centrul Clujului, unde o tânără de 29 de ani care conducea sub influenţa alcoolului un BMW şi-a izbit maşina frontal de un taximetru care circula din sens opus.

Accidentul a avut loc pe Calea Moţilor, aseară la ora 23.40. Tânăra din Deva a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sensul opus.

Accidentul vine după ce anterior, în Piaţa Unirii, femeia nu s-a conformat semnalelor de oprire efectuate de poliţişti, motiv pentru care echipajul de poliţie a trecut la urmărirea maşinii.
Fiind testată cu aparatul etilotest, s-a constatat că femeia se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.


În urma accidentului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar şi doi pasageri au suferit răni uşoare, iar un alt pasager de 23 de ani a fost rănit grav.  Victimele au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale iar şoferiţa care a provocat accidentul e cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Vezi imagini de la faţa locului:

Etichete
Comenteaza