ACCIDENT în Cluj-Napoca. Victimă transportată la spital
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Iul 2023, 08:44
- Eveniment
- Ascultă știrea
În dimineaţa de marţi, 18 iulie, salvatorii de la ISU Cluj au anunţat o intervenție la un accident rutier petrecut pe strada Arinilor din Cluj-Napoca.
"Pompierii de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe strada Arinilor.
În accident au fost implicate două autoturisme, fără victime încarcerate. Un bărbat a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ, dar a fost necesar transportul la spital.
În paralel, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor", au transmis pompierii de la ISU Cluj, într-un comunicat de presă.