Accident în Cluj: O autospecială de poliție și un autoturism s-au ciocnit
- Scris de Nicu Mitrea
- 26 Feb 2025, 14:46
- Eveniment
- Ascultă știrea

La data de 26 februarie 2025, în jurul orei 12:30, un accident rutier a avut loc la intersecția dintre Aleea Învățătorului și Piața Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca.
În incidentul rutier au fost implicate două autovehicule, printre care și o autospecială de poliție a Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj.
Potrivit unui comunicat IPJ Cluj, autospeciala de poliție, care circula cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe strada Ștefan cel Mare.
Din fericire, în urma impactului nu au fost raportate victime, doar pagube materiale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Autoritățile efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.