Foto Cal omorât într-un accident produs pe un drum din Cluj / Căruţaşul a fugit de la locul accidentului
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Apr 2025, 07:35
- Eveniment
- Ascultă știrea

Au fost solicitate echipaje de salvare pentru a interveni la un accident rutier petrecut între localitățile Cășeiu și Urișor din judeţul Cluj.
Accidentul a avut loc în seara de marţi, 22 aprilie. "Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit seara trecută, în jurul orei 22.30, la un accident rutier petrecut între localitățile Cășeiu și Urișor.
În accident au fost implicate un autoturism și o căruță, iar în urma evenimentului calul nu a putut fi salvat. Nu au existat persoane care să necesite transportul la spital.
La misiune a luat parte un echipaj cu o autospecială cu modul de descarcerare", a informat ISU Cluj în dimineaţa de miercuri, 23 aprilie.
Porivit martorilor, căruţaştul ar fi pătruns pe contrasens cu căruţa nesemnalizată, intrând în faţa unui autoturism al cărui şofer nu a apucat să mai faca nimic.
În urma impactului, calul a fost grav rănit şi a decedat în cele din urmă pe carosabil. Imediat după accident, căruţaşul a dispărut de la locul accidentului, fiind căutat de politişti, a informat Dejeanul.