ACCIDENT în lanţ cu 5 maşini pe centura Cluj-Est Apahida. A intervenit şi descarcerarea
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Sep 2021, 07:32
- Eveniment
- Ascultă știrea
Duminică dupămasa a avut loc un accident în lanţ în Cluj, pe Varianta Ocolitoare Cluj-Est Apahida. 5 autovehicule au fost implicate în accidentul în care au fost rănite două persoane.
"Poliția a fost sesizată în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că, pe DN VOCE, km 20+910 m a avut loc un accident, fiind implicate 5 autovehicule.
În urma evenimentului au fost transportate în vederea acordării îngrijirilor medicale două persoane, respectiv conducătoarea unuia dintre autovehiculele implicate, o femeie de 48 de ani, din județul Maramureș și un bărbat de 38 de ani, pasager în același autoturism", a anunţat IPJ Cluj.
Poliţiştii clujeni au efectuat şi testările alcooscopice, iar aceştia au transmiss că testele au avut rezultat negativ.