Accident în lanţ la Suceag - cinci maşini, opt victime VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Iun 2012, 18:02
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un accident rutier în lanţ petrecut la Suceag s-a soldat cu 8 victime, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Se intervine cu un echipaj SMURD şi două echipaje de descarcerare.
UPDATE 17.58 Accidentul s-a produs pe DN1E, între localităţile Baciu şi Suceag, la intrarea în aceasta din urmă. O maşină Skoda a depăşit o coloană de trei maşini, din care prima încerca să vireze la stânga, şi s-a izbit frontal de un microbuz care venea din Italia.
Maşina Skoda s-a răsturnat în şanţ, iar şoferul a decedat. Toţi cei din microbuz au fost răniţi, dar trei persoane au acuzat răni serioase. Printre acestea este şi un copil mic, ce a fost transportat la clinica de urgenţe pentru copii.