ACCIDENT între două mașini în Cluj. Un bărbat primește îngrijiri medicale

ACCIDENT între două mașini în Cluj. Un bărbat primește îngrijiri medicale

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe o stradă din Câmpia Turzii. Două mașini au intrat în coliziune.

Pompierii din Turda intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada George Bacovia din Câmpia Turzii.

“Este vorba despre o tamponare între două autoturisme. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat primește îngrijiri medicale din partea echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean. Acesta acuză dureri la nivelul unui membru superior”, a transmis ISU Cluj.

În paralel, pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

La fața locului, din partea ISU Cluj, acționează o autospecială. 

Comenteaza