Foto ACCIDENT la Cluj: O şoferiţă începătoare a fost descarcerată după ce a lovit în plin un cal

O tânără de 19 ani a lovit în plin un cal în timp ce se deplasa miercuri seara la volanul unui autoturism din direcția Nireș spre Mănăstirea, judeţul Cluj, pe un sector de drum neiluminat. Fata a ajuns la spital după ce a fost necesară intervenţia echipei de descarcerare, maşina ajungând în şanţ în urma impactului. 

În jurul orei 20.15, prin intermediul unui apel 112, a fost sesizat un eveniment rutier, produs pe raza comunei Mica, între localitățile Nireș și Mănăstirea, pe drumul județean 161D.

Din primele informații, conducătoarea unui autoturism, în vârstă de 19 ani, din comuna Mica, care se deplasa din direcția Nireș spre Mănăstirea, pe un sector de drum neiluminat, a intrat în coliziune cu un cal aflat pe drumul public, ulterior oprindu-se în șanțul aferent părții stângi a direcției de deplasare.

Ulterior descarcerării, conducătoarea a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor și investigațiilor de specialitate.

În cauză au fost demarate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a transmis IPJ Cluj. 

Comenteaza