Accident la Dej: l-a lovit de două ori în mai puţin de un minut FOTO/VIDEO

Accident la Dej: l-a lovit de două ori în mai puţin de un minut FOTO/VIDEO
Un accident de circulaţie a avut loc astăzi, în jurul orei 16, în localitatea Dej. Două persoane au ajuns la spital.

O şoferiţă, care circula dinspre Cluj Napoca înspre Dej, a intrat cu autoturismul său într-un BMW, care era oprit pentru a se asigura la trecerea cu calea ferată. Conform şoferului din autoturismul BMW, după prima "buşitură", aceeaşi şoferiţă l-a lovit din nou. Bărbatul a oprit pentru a vedea cât de avariată i-a fost maşina, când aceeaşi femeie, din Baia Mare, a intrat direct în spatele autoturismului său.

Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD. Două persoane au fost preluate de echipajul SMURD şi de serviciul de Ambulanţă şi transportate la Spitalul Municipal din Dej pentru a primi îngrijiri medicale.

Urmează ca poliţiştii dejeni să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Comenteaza