Accident pe 21 Decembrie: un tânăr a ajuns la spital

Accident pe 21 Decembrie: un tânăr a ajuns la spital
Un tânăr a ajuns marţi după-masa în stare gravă la spital, după ce a fost acroşat de un autoturism în timp ce voia să schimbe direcţia de mers.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Persoana rănită, un bărbat de 24 de ani, se deplasa cu un moped pe banda a doua a bulevardului 21 Decembrie 1989, dinspre zona centrală înspre strada Aurel Vlaicu, în momentul accidentului.

Pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers spre stânga, la pătrunderea pe cea de-a treia bandă el a fost acroșat de autoturism. 

"Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului vehiculului, acesta fiind transportat la unitatea medicală. Pagubele materiale înregistrate ca urmare a evenimentului rutier sunt în valoare aproximativă de 800 lei", au precizat poliţiştii. 

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .