ACCIDENT pe un drum din Cluj. Trei persoane rănite, printre care un copil de 4 ani, transportate la spital

ACCIDENT pe un drum din Cluj. Trei persoane rănite, printre care un copil de 4 ani, transportate la spital
| Foto: isu cluj

Un accident rutier s-a produs, în cursul zilei de miercuri, la intrare în municipiul Gherla.

Pompierii din Gherla și a Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit, miercuri după amiază, la un accident rutier petrecut la intrare în municipiul Gherla.

"La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, unde au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, fără ocupanți în acesta", a transmis ISU Cluj.

Trei persoane, dintre care un copil de 4 ani, au primit asistență medicală la fața locului, fiind apoi transportați la spital.

Conform primelor evaluări aceștia erau în stare de conștiență și erau cooperanți.

Comenteaza