Update Accident rutier cu două victime pe un drum din Cluj. Traficul este blocat
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 11:21
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un accident rutier a avut loc, miercuri, în localitatea Jucu de Mijloc, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
UPDATE: "Vor fi transportate la spital două femei de aproximativ 50, respectiv 70 de ani", a transmis ISU Cluj.
Știrea inițială:Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu au intervenit de urgență la fața locului. Conform ISU Cluj, nicio persoană nu a rămas încarcerată în urma impactului, însă două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ.
În ceea ce privește traficul, IPJ Cluj a anunțat că circulația este blocată pe DN 1C, pe sensul de mers dinspre Gherla spre Cluj-Napoca.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Vom reveni cu mai multe detalii.











