Accident rutier cu trei persoane rănite pe un drum din Cluj. Una dintre victime a rămas încarcerată
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 17:07
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla au intervenit, în această după-amiază, la un accident rutier produs pe raza localității Fundătura, județul Cluj.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea se afla o persoană încarcerată.
Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, care a fost extrasă din autoturism cu ajutorul echipamentelor speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile.
Conform primei evaluări medicale, aceasta a suferit mai multe traumatisme la nivelul membrelor inferioare, era conștientă și cooperantă.
De asemenea, alte două persoane — un bărbat de aproximativ 80 de ani și o femeie de circa 50 de ani — au fost evaluate de echipajul SAJ. Ambele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare, prezentând, potrivit primelor date, afecțiuni ușoare.











