Accident tragic: un şofer a lovit mortal un consătean de-al său

Accident tragic: un şofer a lovit mortal un consătean de-al său
Un grav accident de circulaţie, soldat cu decesul unui bărbat, a avut loc luni seara, la ora 19:00.

Tragicul accident s-a petrecut pe raza comunei Sic, unde un bărbat în vârstă de 26 de ani a surprins şi lovit în plin un consătean de-al său. Potrivit poliţiştilor, victima, un bărbat de 60 de ani, s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, fără a se asigura corespunzător. În urma impactului, acesta a decedat. 

"Un bărbat de 26 ani din comuna Sic, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii de domiciliu, a surprins şi accidentat un bărbat de 60 ani, din aceeaşi comună, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, fără a se asigura corespunzător", au precizat oamenii legii.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

Comenteaza