Aceasta este celula unde este încarcerat Sorin Apostu

Aceasta este celula unde este încarcerat Sorin Apostu
Ziua de Cluj vă va prezenta, în exclusivitate, imagini şi informaţii cu privire la condiţiile în care trăieşte primarul suspendat al Clujului, Sorin Apostu, transferat de vineri la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla.

Sorin Apostu este ţinut în carantină timp de trei săptămâni, împreună cu celălalt inculpat din dosarul de corupţie care a zguduit Clujul, Călin Stoia. Cei doi împart celula (foto, marcată cu roşu) cu o a treia persoană. Săptămâna viitoare, ei vor fi mutaţi într-o altă celulă, alăturată (uşa din stânga imaginii).

Apostu şi Stoia vor petrece câte o săptămână în cele trei celule ale sectorului de carantină, timp în care vor fi supuşi unor evaluări medicale, psihologice şi sociologice. Toată această procedură are scopul de a-i obişnui cu viaţa de deţinut.

Urmăriţi mâine, în ediţia tipărită a ziarului ZIUA de CLUJ, un reportaj exclusiv despre felul în care îşi petrece Sorin Apostu timpul în închisoare, ce condiţii i se oferă, ce hrană primeşte şi ce restricţii i se impun. De asemenea, tot mâine, pe ziuadecj.ro veţi putea vedea şi o amplă galerie foto.

 

Comenteaza