Acuzaţii propagandistice la adresa României: Ucraina exportă masiv cereale în România, iar pe drumul de întoarcere e adus armament

Acuzaţii propagandistice la adresa României: Ucraina exportă masiv cereale în România, iar pe drumul de întoarcere e adus armament

România este din nou ținta propagandei ruse. Ruşii susţin că Ucraina exportă cereale via teritoriul românesc, însă pe acelaşi traseu, la întoarcere, primește arme. 

Propaganda oficialilor de la Moscova aduce din nou acuzații la adresa României. Ministerul rus al Apărării spune că Ucraina exportă masiv cereale în România, iar pe drumul de întoarcere sunt aduse la schimb arme și muniții străine.

Aceste acuze au fost publicate într-un mesaj al Ministerului rus al Apărării publicat pe contul de Telegram. Potrivit Moscovei, Ucraina a organizat exporturi masive de cereale, porumb, plante oleaginoase și animale de fermă către România, pe cale rutieră și feroviară, precum și cu barje din portul Izmail, de-a lungul Dunării. Iar la întoarcere, în schimbul produselor, sunt aduse în Ucraina arme și muniții străine, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Surse oficiale din Ministerul român al Apărării au declarat pentru Digi24 că acuzațiile sunt o denaturare grosolană a realității. În ceea ce privește sprijinul economic acordat Ucrainei, inclusiv prin deschiderea unor căi care să permită reluarea exporturilor de cereale, România va continua acțiunile concrete de solidaritate, inclusiv prin asigurarea continuității lanțului de aprovizionare cu produse agricole, transmite Bucureștiul.

Nu este însă prima dată când informații de propagandă ale Moscovei sunt transmise chiar prin purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. Acuzațiile Moscovei sunt mesaje de propagandă menite să deturneze atenția de la ceea ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina.

Comenteaza