Adolescent internat la psihiatrie în Cluj. Și-a snopit în bătaie educatorii
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Oct 2019, 12:37
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un adolescent dintr-un centru de plasament a fost internat la psihiatrie și este cercetat pentru violențe și amenințare după ce și-a agresat educatorii.
Adolescentul de 16 ani, cazat la centrul de plasament din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, și-a luat la bătaie educatorii duminică după-amiaza. Se pare că adolescentul ar fi apărut în centru în stare de ebrietate și ar fi început să agreseze doi educatori, o femeie și un bărbat.
Conform Bistrițeanul.ro, totul s-a terminat pentru adolescent la Secția de Psihiatrie Infantilă a Spitalului de Copii din Cluj-Napoca. De asemenea, polițiștii îl cercetează pentru violențe și amenințare.
„Polițiștii au fost sesizați despre faptul că un minor de 16 ani, internat în Centrul de Protecție a Copilului Beclean l-ar fi agresat și amenințat pe un bărbat de 49 de ani, educator în centru. Au fost demarate cercetările în cadrul unui dosar penal de lovire sau alte violențe și amenințare”, a declarat pentru sursa citată, Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Deocamdată niciunul dintre educatori nu a depus plângere penală împotriva tânărului. Acesta se află în sistemul de protecție de aproximativ 3 ani. Cei din centru nu au mai avut conflicte cu el, însă la școală au mai fost probleme.