Adrenalină la maxim în Apuseni

Adrenalină la maxim în Apuseni
Pasionaţi de ATV-uri din România, Germania, Elveţia, Slovacia, Slovenia, Franţa, Austria şi Italia se reunesc lângă Băişoara între 25 şi 28 aprilie la concursul “Vânează Lupul”.

Competiţia "Vânează Lupul" este destinată ATV-urilor, însă, ca noutate, competiţia va avea din acest an şi o secţiune de Hard Enduro pentru motociclişti. Traseele vor fi complet marcate, iar perioada de desfăşurare va fi 20-22 aprilie.

"«Vânează Lupul» există din bucurie pentru natura sălbatică, pentru condus sălbatic peste dealuri şi câmpii, pentru combinaţia dintre tehnică, viteză şi adrenalină. Roţile noastre sunt labele ursului, care aleargă sprinten şi rapid în haită sau singur prin păduri şi pe străzile oraşului Cluj-Napoca", se justifică pe pagina de internet a evenimentului numele dat competiţiei. Întrecerile vor avea loc între 25 şi 28 aprilie şi sunt anunţate ca "cel mai important concurs de ATV-uri din România şi cel mai greu concurs din Europa. "Cei mai buni piloţi din România şi sportivi internaţionali special antrenaţi pentru acest concurs unic se reunesc pentru a-şi atinge limitele şi a realiza un spectacol de neuitat!", susţin organizatorii.

S-au înscris deja la concursul de ATV-uri 33 de concurenţi din România, Germania, Elveţia, Slovacia, Slovenia, Franţa, Austria şi Italia. Competiţia va consta în parcurgerea unor trasee offroad fără nici un altfel de ajutor decât GPS-uri şi hărţi. Primul care atinge toate punctele de control şi ajunge la linia de sosire este declarat învingător. Traseele includ ravene, pante abrupte, stânci, apă, zone strâmte sau obstacole naturale. Evenimentul are loc în pădurile de lângă Băişoara Munte.

Concurenţii sunt avertizaţi pe site-ul evenimentului că este nevoie să îşi aducă benzina necesară concursului, pentru că cea mai apropiată staţie este la 23 km distanţă. Competiţia va avea loc pe două clase: A-Profi Experts, rezervată piloţilor experimentaţi, şi B Medium Hobby, pentru amatori. Locul 1 pentru fiecare dintre categorii va consta în produse de specialitate în valoare de 400 de euro, cei clasaţi pe locul 2 vor primi câte un premiu de 200 de euro, iar premiul 3 valorează 100 de euro.

La toate categoriile este obligatoriu echipamentul de protecţie cu apărătoare de piept, casă şi cizme. Piloţii trebuie să aibă licenţe eliberate de Federaţia Română de Motociclism. Taxa de participare este de 80 de euro la înscrierea până în 13 aprilie şi 100 de euro după această dată. Cei care se înscriu în ziua începerii concursului plătesc 130 de euro. Taxa acoperă organizarea evenimentului, premiile câştigătorilor, gustări, snacks, ceai şi asigurarea de cursă.

În privinţa afectării mediului înconjurător din zonă, organizatorii competiţiei au ţinut să puncteze: "Concursul are loc în zone alese cu grijă, pe cât posibil de insensibile, sunt evitate zonele liniştite, populate de om şi animale, toate marcajele sunt îndepărtate şi în general este valabil: noi încercăm să compensăm deranjul provocat de zgomotul de scurtă durată prin diminuarea gunoaielor şi luarea diverselor măsuri".

Următorul eveniment destinat iubitorilor motoarelor este întrunirea motocicliştilor din Campusul Gilău, organizată de Transilvania Bikers între 25 şi 27 mai. "Muzica rock va răsuna până în zori", promit organizatorii.

 

 

Comenteaza