Adrian Dohotaru: În Roșia Montană sunt ghetouri mai rău ca în Pata Rât. Piatra a fost salvată, dar oamenii?

Adrian Dohotaru: În Roșia Montană sunt ghetouri mai rău ca în Pata Rât. Piatra a fost salvată, dar oamenii?
| Foto: Facebook

Activistul Adrian Dohotaru deplânge soarta celor care locuiesc în ghetourile de la Roşia Montană, acum că zona a intrat în patrimoniul UNESCO. Acesta se teme că "piatra" va fi salvată, dar oamenii nu. 

"Roșia Montană e în UNESCO, felicitări activiștilor! An de an merg la Roșia în ultimii 20 de ani, m-am implicat entuziast, dar marginal și cu rezerve pe care nu le-am facut publice pentru că la razboi, pentru că a fost război, nu mergi sa faci debate. Deja îmi imaginez un ghost town, dar nu postminier, ci postUNESCO, cu piatra salvată, dar oamenii nu.

Iar realitatea e că în Roșia Montană sunt ghetouri ca cel din Gura Rosiei, mai rău ca în Pata Rât, cu aproape 1000 de sinistrați in urma fenomenelor extreme si nimeni nu vrea să rezolve problema Asezarilor Informale.

Problema e ca în UNESCO mai sunt localități cu comunitati sărace, iar o astfel de recunoaștere nu e deloc o garanție sigură pentru dezvoltarea sustenabilă a localității. Problema e că din Roșia Montană s-a plecat pe rupte și nu văd energii in zonă pentru ca această comunitate să își găsească o direcție.

Nici din afara eu nu văd de unde sa vină acest sprijin la nivel național. Problema e ca salvatorii inspirati de salvarea Rosiei, USB-USRPLUS, trebuie salvați de ei înșiși. Problema e că prin patrimonializarea campaniei s-a si liberalizat mainstream o campanie SRM care venea dinspre stânga si ecologism care putea naște alte mișcări civice si politice în România, chiar dacă riscul de strategie era mai mare.

Deci, da, sărbătoresc, dar o fac sobru, lucid, fără să învinovățesc pe nimeni, reflectând la o victorie amară, gândindu-mă dacă atata putem", a scris activistul Adrian Dohotaru pe pagina de Facebook. 

Oamenii spun că PUG-ul de la Gura Roşiei este anulat în instanţă, iar ceea ce se face acolo este la limita legii. Acei oameni din ghetourile de la Gura Rosiei şi trăiesc în sărăcie lucie, fiind doar nişte cifre de vot pentru primarul care susţine mineritul. În acelaşi timp se tem că din buzunarul românilor se vor plăti despăgubirile dacă România va pierde procesul cu Gabriel Resources pentru pierderile din neexploatare.

Imagine: Raul Ștef, Scena9, Dăroaia.

Comenteaza