Alegeri pentru CSM

Alegeri pentru CSM
Adunarea Generală a Curţii de Apel Cluj a ales ieri trei judecători din totalul de opt candidaţi pentru Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Alexandru Şerban, Dana Gârbovan şi Horaţius Dumbravă vor ajunge în CSM dacă vor avea suficiente voturi şi de la restul Curţilor de Apel din ţară.
La Cluj, Şerban a fost ales cu 27 de voturi, Gârbovan a obţinut 25 de voturi, iar Dumbravă a primit 23 de voturi. Unul dintre judecătorii intraţi în cursă, Dana Gârbovan, este judecător în cadrul Curţii de Apel Cluj. La Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Cluj au participat 42 dintre cei 50 de judecători înregistraţi în lista electorală, conform unui comunicat transmis de Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Curţii de Apel Cluj.
Comenteaza