Atac cibernetic la Universitatea Babeș-Bolyai: website-ul FSEGA compromis
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:10
- Eveniment
- Ascultă știrea
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din Cluj-Napoca a fost vineri nefuncțional, după ce a fost ținta unui atac informatic de tip defacement și compromitere la nivel de server, au anunțat reprezentanții facultății din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce un script malițios (WebShell) care le-a permis accesul în zona de securitate a website-ului. În dimineața zilei de vineri, mesajul de întâmpinare afișa un avertisment că site-ul a fost compromis, „semnat” de grupul Kittycom. Ulterior, pagina principală a fost înlocuită cu un mesaj simplu de „site aflat în lucru”, informează Economica.ro.
„Website-ul facultății a fost ținta unui atac informatic de tip deface și compromitere la nivel de server. Investigația preliminară arată că a fost afectată integritatea interfeței publice a website-ului. În prezent, se desfășoară un audit tehnic pentru a determina și evalua efectul acestei acțiuni”, au transmis reprezentanții FSEGA.
Sursă: Economica
Un atac de tip defacement presupune înlocuirea neautorizată a interfeței unui site web prin exploatarea vulnerabilităților de securitate. În urma unui astfel de atac, forma legitimă a site-ului devine inaccesibilă, fiind necesară restaurarea acestuia și verificarea breșelor care au permis accesul neautorizat, conform explicațiilor Directoratului Național de Securitate Cibernetică.











