Alertă în Cluj! Un URS de dimensiuni impresionante a fost observat în apropierea unei cabane
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:44
- Eveniment
- Ascultă știrea
Primarul comunei Bonțida, Cărhaț Aurel Emil, a anunțat că în zonă a fost observată prezența unui urs.
Potrivit unei informări transmise de Primăria Bonțida, animalul a fost semnalat pe raza comunei, în zona Onău, în apropierea cabanei vânătorești.
Autoritățile locale le recomandă cetățenilor să manifeste prudență și să evite deplasările în acea zonă până la noi informații.
„Pe raza comunei Bonțida, în zona Onău, la cabana vânătorească, a fost semnalată prezența unui urs. Vă rugăm să evitați deplasările în această zonă”, a transmis Primăria Bonțida.
Locuitorii sunt sfătuiți să nu încerce să se apropie de animal, să nu îl fotografieze și să apeleze imediat numărul de urgență 112 dacă observă ursul.











