Alertă în miez de noapte! Copil dispărut de acasă, găsit de poliţişti în timp record

Alertă în miez de noapte! Copil dispărut de acasă, găsit de poliţişti în timp record
| Foto: arhivă

Copilul din Cluj-Napoca dispărut de acasă, marți seara, a fost găsit în doar câteva zeci de minute, cu ajutorul echipajelor de poliţişti care au pornit în căutarea acestuia în miez de noapte.

Marţi noaptea, în jurul orei 23:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un copil în vârstă de 7 ani a plecat de la domiciliu în jurul orei 21:30 și nu a mai revenit. În urma sesizării, toate patrulele de poliție aflate în teren, precum și efective din cadrul jandarmeriei și poliției locale, au fost angrenate în activități de căutare a minorului. "De asemenea, pentru gestionarea evenimentului s-a constituit o echipă de cercetare care s-a deplasat la locul dispariţiei, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, unde s-au efectuat verificări", transmite IPJ Cluj.

Copilul a fost depistat de către un echipaj de poliţişti de la Biroul Rutier, în jurul orei 00:30, pe strada Splaiul Independenței, în zona Sălii Polivalente. "La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță, iar în urma examinării fizice de către cadrele medicale s-a constatat că minorul nu prezenta urme de agresiune fizică. Din verificările efectuate, a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, nu a fost agresat fizic și nici nu a comis vreo infracțiune pe perioada în care a lipsit de la domiciliu", precizează IPJ Cluj.

Copilul a fost condus acasă și predat familiei.

Comenteaza