Amendat din cauza unui indicator fantomă

Amendat din cauza unui indicator fantomă
Un şofer profesionist a încălcat o regulă de circulaţie din cauza unui indicator rutier uitat de Primărie.
Şoferul, ce are la activ peste 1,5 milioane de kilometri în toată Europa, a virat la stânga de pe o stradă pe alta, deoarece a văzut în locul respectiv semnul de circulaţie “Sfârşitul tuturor restricţiilor”. Un poliţist de la Secţia 3 l-a amendat, astfel că şoferul s-a adresat instanţei. În cadrul procesului, Primăria Cluj-Napoca a informat iniţial că indicatorul respectiv nu există, după care a revenit şi a precizat că va fi demontat pe motiv că nu se regăseşte în evidenţele municipalităţii.

Clujeanul Marius Bruchental, şofer profesionist, a fost amendat cu 540 de lei în data de 28 septembrie 2009 şi de atunci îşi caută dreptate în instanţe. “Nu este vorba de bani, ci de principiu, căci e furt din buzunarul meu”, spune şoferul. Acesta a fost sancţionat de un poliţist de la Secţia 3 pe motiv că a virat la stânga într-un loc unde această manevră este interzisă. Mai exact, Bruchental circula cu o autoutilitară Fiat Doblo pe Bulevardul Nicolae Titulescu şi a virat la stânga pentru a intra pe strada Bistriţei. “Chiar înainte de a face virajul, am văzut pe stâlp semnul «Sfârşitul tuturor restricţiilor», iar marcajul de pe stradă nu era vizibil. Aşa că am intrat pe Bistriţei, unde m-a oprit un poliţist. Mi-a spus că este semn cu viraj interzis la stânga, numai că semnul era cu mult înainte de a ajunge în dreptul străzii Bistriţei”, a povestit şoferul.

Marius Bruchental a contestat procesul-verbal de contravenţie în instanţă. Direcţia Tehnică a Primăriei a trimis la judecătorie o schiţă în care erau menţionate indicatoarele din zona Nicolae Titulescu - Bistriţei, fără a-l include însă pe cel cu “Sfârşitul tuturor restricţiilor”. “Potrivit schiţei menţionate, indicatorul «Interzis a vira la stânga» era instalat la o distanţă rezonabilă de intersecţie, astfel că putea fi observat din timp. De asemenea, la data de 28.09.2009 nu era instalat vreun indicator referitor la sfârşitul tuturor restricţiilor, potrivit aceleiaşi schiţe”, se arată în sentinţa judecătoriei, prin care i s-a respins cererea şoferului. “Eu cred că dacă o instituţie ca Primăria minte o instanţă, meritam să câştig procesul”, a spus Bruchental. După sentinţă, angajaţii aceleiaşi direcţii din Primărie au constatat că totuşi există indicatorul-problemă.

“În urma verificărilor efectuate pe teren, am constatat existenţa indicatorului rutier «Sfârşitul tuturor restricţiilor», amplasat la intersecţia Bulevardul Nicolae Titulescu cu strada Bistriţei, indicator rutier care nu figurează în evidenţele noastre, urmând să dispunem demontarea acestuia”, se arată în răspunsul Primăriei emis pe când procesul era în recurs la tribunal. Numai că un judecător a decis, fără a se face vreo expertiză de specialitate, că “existenţa indicatorului «Sfârşitul tuturor restricţiilor» nu are nici o semnificaţie în speţă întrucât virajul la stânga este o manevră interzisă de primul indicator, şi nu o restricţie la care se referă cel de-al doilea”.

Ziua de Cluj a prezentat cazul comisarului Sorin Iovu Rus, şeful biroului Drumuri Europene din cadrul Poliţiei Rutiere Cluj. Acesta a caracterizat fosta situaţie a indicatoarelor din zona Titulescu - Bistriţei ca “o anomalie”. “Dacă indicatorul cu sfârşitul tuturor restricţiilor era înainte de axul străzii Bistriţei, nu avea ce căuta acolo. Faptul că Primăria l-a demontat arată cu atât mai mult că era o greşeală. Şoferii puteau fi induşi în eroare. Ei puteau câştiga în instanţă dacă se luau în considerare doar indicatoarele, dar dacă marcajul continuu era vizibil, atunci nu au şansă la proces”, a explicat comisarul Sorin Rus. Şoferul care s-a adresat instanţei a reclamat şi faptul că marcajul nu era vizibil, fiind şters, iar în sentinţa tribunalului scrie doar de indicatoare, nu şi de marcaj.

Sfârşitul tuturor restricţiilor

Indicatorul se montează în zona în care se termină o restricţie (când pentru aceasta nu există un indicator specific) ori atunci când se termină zona de acţiune a două sau mai multe indicatoare de restricţie.

(Sursa: Codul Rutier)

Comenteaza